Aveam în minte de mult această salată de creveți cu sos remoulade. O vedeam prezentată festiv, într-un pahar cu picior înalt precum sunt cele pentru martini. Așa că am pus-o în practică. A ieșit exact așa cum mi-am închipuit-o, absolut delicioasă, feerică.
Combinația dintre creveții gătiți în sos de soia, vin și usturoi și minunatul sos remoulade este excelentă. Se completează reciproc atât de bine! Va fi o soluție câștigătoare atunci când veți vrea să impresionați familia, dar mai ales invitații la o cină lejeră. Pregătirea durează puțin, dar rezultatul este wow!
Sosul remoulade
Sosul se poate pregăti cu o zi înainte. Se ține la frigider, acoperit ermetic pentru a nu face pojghiță. Stând la frigider, acesta va devi și mai bun. Aromele sale se vor întrepătrunde.
Chiar dacă sosul remoulade are la bază maioneză, restul ingredientelor pe care le conține îl face să fie un sos lejer. Vă asigur că este un sos exploziv, feeric datorită combinației ingredientelor și ierburilor proaspete pe care le conține.
Maioneza
Puteți folosi maioneză din comerț. Eu, însă, vă recomand să o faceți voi în casă. Este mult superioară ca gust. În plus știți exact ce puneți în ea. Dacă folosiți și ouă de calitate, rezultatul vă va surprinde în mod placut! Pentru mine cel mai simplu mod de a face maioneza și a mă asigura că nu se taie este să o fac cu mixerul. Folosesc un mixer clasic, cu două palete. Pun întotdeauna puțin muștar lângă gălbenușuri, care are rolul de a ajuta la legarea compoziției, datorită acidității sale. Dacă nu vă place gustul de muștar sau considerați că la unele preparate nu se potrivește, puteți să-l excludeți. Dacă folosiți mixerul, șansele ca maioneza să se taie sunt extrem de mici. De asemenea vă sfătuiesc să folosiți doar gălbenușul de ou. Albușul va schimba gustul intens al unei maioneze adevărate!
Preparatul se poate finaliza cu o oră înainte de servire și se păstrează la frigider. Sau puteți pregăti toate ingredientele și etapele înainte ca prietenii vostri să vină la cină și apoi să vă bucurați împreună de asamblarea paharelor delicioase de salată!
Ingredinte pentru 3-4 pahare
Maioneză
- 2 gălbenușuri
- 1 linguriță muștar dijon fin
- 250 ml ulei de floarea soarelui
Din aceaste cantități ies cam 3 linguri mari de maioneză. În cazul în care folosiți maioneză din comerț, puneți 3 linguri mari
Sos remoulade
- 3 linguri mari maioneză
- 1 linguriță cu vârf de muștar dijon cu boabe
- 3 linguri capere tocate
- 1 fir de ceapă verde tocată foarte fin (doar partea albă)
- 6 castraveciori murați tocați (cornișon, pt ca nu au sâmburi și sunt mai crocanți)
- pătrunjel verde tocat foarte mărunt
- 1 lingură mare de tarhon verde tocat foarte mărunt
- 5 picături de zeamă de lămâie
- sare și piper după gust
Pentru creveți avem nevoie de
- 500 de grame creveți decorticați
- 1 linguriță de unt
- 1 linguriță de ulei de măsline
- 2 căței de usturoi dați pe razătoare
- 2 linguri mari de sos de soia
- 1 linguriță sirop de agave (sau miere, sirop arțar, zahăr brun)
- 50 ml vin alb demisec sau sec
- sare și piper după gust (atenție la sare pentru ca sosul de soia este foarte sărat)
Mai avem nevoie de
- salată verde
- 10-15 roșii cherry, pe care le tăiem în patru
- crutoane
- fâșii de parmezan
- și orice alte verdețuri va mai plac într-o salată
Mod de preparare
Ne ocupăm mai întâi de sosul remoulade, pentru a-i permite să stea la frigider minim o oră. Separăm cele două gălbenușuri de albuș și adăugăm muștarul dijon fin. Pornim mixerul pe viteză medie și amestecăm gălbenușurile și muștarul timp de 1-2 minute până vedem că maioneza începe să se lege. Turnăm apoi în fir subțire câte puțin ulei și mixăm în continuu. Când uleiul este pe jumătate turnat, putem da mixerul pe viteză maximă și pune și restul de ulei, tot în fir subțire. Veți fi surprinși de cât de repede se formează maioneza, mai ales dacă folosiți ouă proaspete. Durează maxim 5 minute și vă veți bucura de o maioneză fabuloasă.
Când maioneza este gata o acoperim cu folie de plastic și o punem la frigider până pregătim restul ingredientelor. Tocăm mărunt caperele, castraveții murați, ceapa, pătrunjelul și tarhonul. Când acestea sunt mărunțite le adăugăm peste maioneză. Punem și muștarul dijon boabe, zeama de lămâie, sarea și piperul și amestecăm. Gata! Avem un sos remoulade făcut în casă de la A la Z. Nu poate fi comparat cu unul de cumpărat nici în o mie de ani 🙂 Acoperim bolul cu folie de plastic și ținem sos la frigider până în momentul în care asamblăm salata.
Gătirea creveților
Mie îmi place să-i cumpăr gata decorticați pentru că salvez timp la gătit. Am decongelat creveții la temperatura camerei. Într-o cratiță încinsă am pus lingurița de unt și cea de ulei de măsline. În câteva secunde untul s-a topit și am adăugat creveții. I-am amestecat pentru ca fiecare crevete să fie îmbrăcat în amestecul de unt și ulei. Am adăugat apoi sosul de soia, usturoiul, lingurița de sirop de agave, vinul, sarea și piperul. Toate aceste ingrediente au fost adăugate rapid, unul după altul, astfel încât să se gătească în același timp cu creveții, pe care nu-i putem ține prea mult pe foc pentru ca-și schimbă textura într-una gumoasă dacă sunt gătiți prea mult. Astfel, gătim creveții împreună cu toate ingredientele timp de aproximativ 5 minute, amestecând ocazional.
Asamblare salată de creveți cu sos remoulade
Lăsăm creveții să se răcească puțin, timp în care tăiem salata. Pregătim paharele în care vom monta salata. Primul strat va fi de salată verde. Vom adăuga apoi o linguriță de sos remoulade, câțiva creveți, câteva crutoane, roșii cherry tăiate în patru și din nou alt strat de salată, sos, creveți, crutoane și roșii. Continuăm așa până se umple paharul. Mie mi-au ieșit trei straturi. Peste ultimul strat punem câteva fâșii de parmezan și decorăm cum ne place. Sincer, eu nu prea am mai decorat, am pus doar un crevete în mijloc și cam atât pentru că oricum această prezentare duce salata la un cu totul alt nivel.
Sper să încercați această salată de creveți cu sos remoulade, delicioasă și absolut feerică. Veți obține zâmbetele și admirația celor care o vor savura!
Salată de creveți cu sos remoulade – o feerie în bucătărie!
Pingback: Salată de dovlecel, ouă și bacon caramelizat - FoodFeeria