Pască marmorată, cu blat pufos, ciocolată și dulceață de trandafiri

Pasca aceasta este plină de savoare și cu o textură foarte cremoasă. Prăjiturile cu brânză au tendința de a deveni uscate după coacere. Nu și această pască marmorată, cu blat pufos, ciocolată și dulceață de trandafiri. Blatul pufos se întrepătrunde cu crema și împreună formează un ansamblu delicios. Știu că nu este o pască tradițională. Însă, ideea ei a venit o dată cu o propunere de colaborare cu un grup de șase studenți de ai mei.

pasca frumos decorată și pudrată cu zahăr
pasca frumos decorată și pudrată cu zahăr

Despre proiectul de colaborare

Copiii aceștia grozavi au lansat de ceva timp pe piață un concept care îmbină tare frumos tradițiile românești cu lumea modernă în care trăim. Au pus totul sub egida unui Bade bătrân și înțelept, pe care l-au numit Badea Neaoș. Iar ei, cei șase, se autointitulează nepoții lui.

Întregul lor proiect este construit în jurul acestui personaj, ce, așa cum spun pe site-ul lor, este „mentor pentru tineri, este nostalgie pentru bătrâni, este izvor de inspirație și frumos românesc, e fiu de ie și de bundiță, e un om nemuritor”. Întreaga poveste a lui o găsiți aici.

Foodfeeria și Badea Neaoș împreună pentru o rețetă de Paște

În acest context, nepoții Badei Neaoș s-au gândit să mă invite să construim împreună ceva frumos. Ceva ce să îmbine ceea ce fac ei cu partea culinară.

Și cum totul a luat contur în preajma Sarbătorilor Pascale, ne-am gândit să îmbinăm tradiționalul cu modernul într-un preparat specific Paștelui. Am ales să facem o pască reinterpretată.

in sectiune se vede cât de frumos este marmorată
in sectiune se vede cât de frumos este marmorată

Nu cred ca are rost să vă spun (pentru că se înțelege din întreg proiectul) cât sunt de mândră de ei și de alți tineri ca ei care-mi trec prin mâini an de an și care transpun în viața reală și în munca lor ceea ce noi îi învățăm la Facultate. Nu știu alți profesori cum sunt, dar eu când mă gândesc la studenții mei o fac cu drag și mândrie.

Acum haideți să vă spun cum am făcut noi această pască marmorată cu blat pufos, ciocolată și dulceață de trandafiri.

Ingrediente:

Blat pufos – tavă de 25 cm diametrul

  • 4 ouă mărimea M
  • 60 gr zahăr
  • 60 gr făină
  • 60 ml ulei
  • un praf de sare
  • o linguriță extract pur de vanilie/un plic zahăr vanilat
  • 5 gr praf de copt

Umplutura

  • 500 gr brânză de vaci bine scursă
  • 250 gr mascarpone bine scurs
  • 200 gr zahăr pudră cernut
  • 5 ouă mărimea M
  • 50 gr făină
  • 80 gr ciocolată topită
  • 150 gr dulceață de trandafiri
  • un praf de sare
  • o linguriță extract pur de vanilie/un plic zahăr vanilat
ingredientele pentru blat și pentru creme
ingredientele pentru blat și pentru creme

Mod de preparare pască marmorată, cu blat pufos, ciocolată și dulceață de trandafiri

Începem prin a porni cupotorul pentru a se preîncălzi la 170 de grade.

Brânza de vaci, mascarponele, zaharul și extractul de vanilie se mixează ușor până devin o cremă fină

Se adaugă cate un ou pe rând, mixându-se până la încorporare.

După ce am încorporat toate ouăle, adăugăm făina și mixăm foarte ușor doar cât să se încorporeze și ea

Împărțim crema obținută în două părți egale

În una dintre părți adăugăm ciocolata topită și o încorporăm

În cealaltă parte adăugăm dulceața de trandafiri și o încorporăm și pe ea

etepele de realizare a cremelor
etepele de realizare a cremelor

Punem cele două creme de o parte până preparăm blatul pufos

Separăm albușurile de gălbenuș

Peste albușuri punem sarea și mixăm până obținem o spumă densă ce nu cade de pe paletele mixerului

Adăugăm apoi zahărul și mixăm bine pentru a se încorpora și topi

Adăugăm uleiul în fir subțire și-l mixăm și pe el ușor

Urmează gălbenușurile, pe care le adăugăm pe toate de o dată. Mixăm până la încorporare

Oprim mixerul și continuăm cu o spatulă

Amestecăm făina cu praful de copt și le adăugăm, în două tranșe, peste spuma de ouă

Amestecăm ușor, de jos în sus, pentru a încorpora făina. Punem compoziția de blat pufos într-o tavă cu inel detașabil și pe fundul căreia am pus hârtie de copt

Coacere blat pufos

Dăm tava la cuptor timp de 12-13 minute (în funcție de cum vă cunoașteți cuptorul). Blatul nu se va coace integral în aceasta fază. Este nevoie să prindă o ușoară crută aurie la suprafață.

După cele 12 minute scoatem tava din cuptor. Micșorăm temperatura la 160 de grade.

Lăsăm blatul să să răcească timp de 30 de minute. Făcând asta el nu se va lăsa așa de tare atunci când vom turna cremele de brânză ce sunt destul de grele.

etapele de realizare a blatului pufos
etepele de realizare a cremelor

Turnarea cremelor

Peste blatul ușor răcit urnăm, alternativ, compozițiile de brânză cu ciocolată și brânză cu dulceață. Punem puțin din compoziția cu dulceață, apoi din cea cu ciocolata și continuăm așa până le terminăm.

Mișcăm ușor tava pentru ca întreaga compoziție de brânză să se distribuie până la margini

Coacem din nou

Dăm tava la cuptor timp de aproximativ 40 de minute. Pasca este gata când pe margine avem un contur auriu și în centru compoziția de brânză este închegată dacă o atingem cu degetul.

Oprim cuptorul, deschide puțin ușa lui și lăsăm pasca să se răcească în cuptor timp de 2-3. ore. Dacă o scoateți imediat exista riscul să se crape. La fel se poate întâmpla și dacă o coaceți prea mult.

asamblarea finala
asamblarea finala

După cele 2-3 ore scoatem tava din cuptor și așteptăm să se răcească de tot înainte de a o scoate din tava și a o decora. Decorul poate fi format din zahăr pudră și flori de primăvară. Sau din ce aveți la îndemână și vă place.

Noi am făcut un cuib din ciocolată amestecată cu nucă de cocos, în care am așezat mici ouă de cicolată colorate frumos.

Simplu de făcut, bun tare de mâncat 🙂

Aceasta a fost rețeta noastră de pască marmorată, cu blat pufos, ciocolată și dulceață de trandafiri. Pentru ca să ne vedeți în acțiune, vă așteptăm pe instagram, pe paginile @foodfeeria și @badeaneaos unde am postat video-ul cu rețeta filmată.

Pască marmorată, cu blat pufos, ciocolată și dulceață de trandafiri – o feerie în bucătărie!

Dacă vă plac rețetele mele, mă puteți urmări și pe

Facebook și Instagram:

De asemenea, dacă ți-a plăcut rețeta, apreciez dacă o distribui. Iar dacă o pregătești și tu, anunță-mă și pe mine. Poți folosi @foodfeeria pe Instagram și așa voi afla și eu că te-ai bucurat de o rețetă de a mea.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *