Vara caut să prepar gustări și aperitive rapide și fără coacere. Sigur că asta nu înseamnă că fac rabat de la gust. Acest mousse de gorgonzola ne-a surprins tare plăcut. Este perfect în orice moment al zilei. La fel de potrivit este și pentru o petrecere cu prietenii.
Detalii pentru un gust desăvârșit
Rețeta este atât de simplă, încât nu am mare lucru să vă spun. Totuși, vreau să vă ofer câteva variante de combinații gustoase. Pentru mine, ideal este să pun acest mousse de gorgonzola pe o felie de pâine cu maia. Adaug lângă și niște struguri și câteva nuci și sunt în paradisul papilelor gustative. Asta pentru că ador pâinea. Dacă este și puțin prăjită, mai bine. Matei l-a preferat uns pe crackers. Bun și așa. Merge perfect și ca dip (sos) în care să înmoi niște grisine sau chipsuri, cum a ales soțul meu să-l mănânce. Puteți pune nuci sau alune pisate în compoziție. Sau le lasați afară și le așezați doar pe platou. Merge perfect și cu smochine, fructe goji, merișoare uscate sau o felie de prosciuto deasupra. Mai merge foarte bine picurată cu puțină miere sau cu o linguriță de gem de caise. O multitudine de combinații.
Un aspect important despre gorgonzola
Gorgonzola este de mai multe tipuri, cu intensități diferite. Găsiți gradul de intensitate notat pe ambalaj. Eu aleg de obicei o gorgonzola mai dulceagă și cu un gust mai domol. Dacă vă place gustul intens de gorgonzola, puteți jongla cu cantitatea pe care o adăugați în mousse.
Ingrediente
- 150 gr gorgonzola
- 200 gr mascarpone
- 200 gr frișcă naturală lichidă neîndulcită
- sare, piper, boia
Mod de preparare
Mixăm frișca până devine pufoasă. Pentru a se mixa bine, frișca trebuie ținută în frigider pentru câteva ore bune. Eu o păstrez în frigider, deci o am rece oricând. Amestecăm gorgonzola cu mascarponele, sarea, piperul și boiaua. Adăugăm și frișca bătută, în două tranșe și amestecăm ușor, de jos în sus, până la încorporare.
Și gata! Asta a fost tot! Mai simplu nici că se poate! Punem mousseul de gorgonzola la frigider pentru o oră. Se savurează apoi în combinația preferată. Nu uitați de un pahar de vin roșu bun. Merge perfect lângă acest mousse de gorgonzola. Hai, apucă-te de gătit!
Mousse de gorgonzola – o feerie în bucătărie!
Dacă vă plac rețetele mele, mă puteți urmări și pe