Cred că aproape toate țările lumii au cel puțin o rețetă de chiftele. Le avem și noi pe ale noastre și sunt foarte bune. Eu fac și din legume, năut sau halloumi. Uneori îmi place ca cele cu carne să le fac în stil italienesc. Inspirația mea pentru aceasta retete de chiftele italiene este celebra chef Giada DeLaurentiis.
Curiozități despre chiftelele mele 🙂
Nu știu pentru voi cum este, dar mie îmi plac chiftele de carne mai mult a doua zi, reci. Combinația preferată este de pâine cu unt, muștar și chiftea rece. Dar, le folosesc și în alte combinații.
Un alt aspect legat de chiftele mele este că îmi place să le fac micuțe. De aceea, dintr-un kg de carne de obicei îmi ies în jur de 90 de chifteluțe. Pentru ca să vă dați seama cât de mici le fac, am cântărit una. Are cam 15 grame. În felul acesta le pot servi și ca aperitiv, nu doar ca fel principal. Și pot jongla cu așezarea lor pe un platou. Uneori le pun pe bețe mici de frigărui, împreună cu o biluță de mozzarela, o roșie cherry și o frunză de busuioc. Alteori fac un sos alb special pentru ele. Am să scriu și rețeta acestui sos în curând.
Când eram mică bunica îmi făcea chiftele cu piure și sos de roșii, dar nu sosul italienesc. Făcea un sos din bulion cu condimente, ceapă întreagă și îngroșat cu rântaș. Întotdeauna punea și o linguriță de zahăr. Iar în chiftele punea cartof fiert, nu pesmet.
Chiftelele italine din rețeta de azi
Rețeta de azi are carne de porc și câteva ingrediente tipic italienești, precum parmezan, busuioc și pastă de roșii. Au și un mic secret, pe care l-am învățat de curând. Pentru ca să iasă chiftele pufoase este nevoie să amestecăm mai întâi toate ingredeinte cu excepția cărnii. Abia când acestea sunt bine amestecate, adăugăm carnea. Apoi o încorporăm ușor, fără a amesteca excesiv.
Sosul și garnitura
Sosul de roșii făcut azi este tot de inspirație italienească. Garnitura pe care am servit-o a fost de cus-cus. Merg bine toate tipurile de paste, piureul de cartofi sau orezul. Oricum ar fi este un preparat cu multă savoare.
Ingrediente chiftele italiene
- 800 grame carne (de porc/porc și vită/curcan/pui)
- 130 gr pesmet
- 100 ml lapte
- 30 gr parmezan ras
- 2 ouă
- 2 linguri bune de pastă de roșii
- o ceapă medie
- usturoi – după gust (eu am pus pudră de usturoi)
- sare, piper, busuioc uscat, pătrunjel uscat – după gust
Sos de roșii
- 800 gr suc de roșii
- o ceapă medie
- 120 ml supă de legume/pui
- sare, piper, pudră usturoi, busuioc uscat, pudra chimen – după gust
- o linguriță zahăr/sirop arțar
Mod de preparare chiftele italiene
Mai întâi amestecăm pesmetul, laptele, parmezanul ras, ouăle, pasta de roșii, ceapa tăiată mărut și condimentele. Abia apoi adăugăm carnea și mai amestecăm ușor. În felul acesta vom avea chiftele pufoase. Formăm chiftelele după dimensiunea dorită. Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Le stropim cu ulei de măsline. Coacem apoi în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, timp de 15-20 de minute. Sunt gata când au format o crustă aurie.
Prepararea sosului
În timp ce chiftelele se coc, vom prepara sosul. Călim ceapa în puțin ulei. Adăugăm sucul de roșii, condimentele și supa. Eu am făcut supă din apă cu legume deshidratate. Fierbem aproximativ 15 minute, până sosul se îngroașă puțin.
Chifelele proaspăt scoase din cuptor le scufundăm în sos fierbinte și lăsăm să fiarba timp de 2-3 minute.
Servim chiftelele cu cus-cus sau altă garnitură. Foarte gustoase!
Chiftele italienești – o feerie în bucătărie!
Dacă vă plac rețetele mele, mă puteți urmări și pe
De asemenea, dacă ți-a plăcut rețeta, apreciez dacă o distribui. Iar dacă o pregătești și tu, anunță-mă și pe mine. Poți folosi @foodfeeria pe Instagram și așa voi afla și eu că te-ai bucurat de o rețetă de a mea.