Prăjiturile care conțin morcovi sunt printre cele mai apreciate la evenimentele elegante. Asta dacă sunt făcute bine 🙂 O prăjitură cu morcovi trebuie să fie atât pufoasă, cât și umedă. Dacă e seacă e înecăcioasă. Trebuie echilibrată și din punct de vedere al intensității gustului dulce. Pentru a evita o dezamagire culinară, am testat de mai multe ori rețeta de chec cu morcovi. Îmi doream un chec la care lumea să exclame „wow ce bun e”. Pentru un feedback corect, am apelat la colegii mei, profesori la FSPAC Cluj, oameni stilați, cu gusturi fine. Mi-au fost de mare ajutor și opiniile colegilor soțului meu, care nu mă cunosc toți personal și care sper că s-au exprimat sincer.
Așa a luat naștere acest chec de morcovi, pufos, ușor umed și foarte aromat de la condimentele folosite. Înainte de a vă da ingredientele și modul de realizare, vă mai spus câteva secrete. Dacă veți ține cont de ele, vă veți bucura de o minunăție de chec de morcovi.
Zahărul folosit
Primul secret face referire la zahărul folosit. După mai multe încercări cu diferite tipuri de zahăr, am ajuns la concluzia că zahărul muscovado dark (zahăr brun închis la culoare) este cel mai potrivit. Nu e extrem de dulce, iar conținutul mare de melasă pe care-l are, dă checului de morcovi o aromă subtilă de caramel. Eu am pus o cantitate mică de zahăr. Asta pentru că și morcovii sunt dulci. Am văzut rețete de chec cu morcovi cu cantități mult mai mari de zahăr, unele triple chiar!? Eu in timp, mi-am educat gustul în a aprecia dulciurile cu un conținut redus de zahăr. Dacă vouă vă place mai dulce, puteți pune mai mult zahăr. Puteți chiar combina zahărul muscovado dark cu zahăr alb, normal. Dar, nu uitați: cel puțin 100 de gr de zahăr trebuie să fie muscovado dark. Asta pentru a contribui la gustul final al checului.
Morcovii
Dacă vă plac checurile delicate, pufoase, atunci sfatul meu este să radeți morcovii pe cea mai fină răzătoare pe care o aveți în casă. Eu am un mini chopper, pe care-l folosesc cu succes la tocat multe legume, nuci sau semințe. Am tocat morcovii cu aceste aparat mititel și au avut o textură foarte fină. Totodată, chiar dacă morcovii sunt ușor zemoși după tocat/ras nu-i stoarceți de suc. Și el va contribui la umiditatea subtilă a checului.
Nucile și semințele
Puteți pune orice combinație de nuci și semințe. Alegeți ce vă place, dar respectați cantitatea cerută de rețetă.
Mirodeniile folosite
Combinația de mirodenii este foarte importantă într-un chec de morcovi. Nu trebuie sa lipsească scorțișoara și nucșoara. Celelalte sunt opționale, dar recomandate :). Fiecare are un rol său în combinația de arome. Și cantitatea lor poate varia. Puneți cât vă place din fiecare. Dacă vreți să predomine un gust, puneți mai mult din acea aromă.
Laptele bătut
Ultimul, dar nu cel din urmă sfat este să nu omiteți cele trei linguri de lapte bătut. Da, poate reprezintă o noutate pentru un chec de morcovi, dar am descoperit că ajută mult. Atât la aromă, dar mai mult la „pufoșene” :). Laptele bătut întră în reacție chimică cu bicarbonatul și împreună fac casă bună.
Extra sfat: în ultima vreme am folosit des diverse tavițe de aluminiu sau carton în care am copt checurile sau brioșele. Sunt foarte practice, pentru că nu mai trebuie tapetate cu hârtie pentru copt sau unt și făină. Așa am procedat și acum. Mai ales că am găsit aceste drăgălășenii de tăvițe rotunde.
Acestea fiind spuse, să trecem la ingrediente și modul de preparare
Ingrediente pentru două tavi de 24/11
- 5 ouă mari
- 250 gr făină
- 100 gr zahăr muscovado dark
- 250 gr morcovi (cântărim morcovii rași/tocați)
- 120 gr mix de nuci și semințe (eu le toc în chopper și pe acestea, dar nu foarte mărunt)
- 100 ml ulei de floarea soarelui/de cocos
- 50ml linguri lapte bătut
- scorțișoară, cardamom, nucșoară, pudră de ghimbir, extract de vanilie, coajă de portocală rasă sau esență de portocale – toate după gust
- 1/2 plic praf de copt
- ½ linguriță bicarbonat
- un praf de sare
Mod de preparare
Ouăle, zahărul și praful de sare se mixează până își triplează ouăle volumul. Cu mixerul pornit pe viteză medie, adăugăm uleiul în fir subțire. Tot la fel procedăm cu laptele bătut. Mai mixăm ușor cateva secunde pentru a avea o compoziție omogenă. Oprim mixerul, adăugăm făina în două tranșe și amestecăm ușor. Tot acum adăugăm și aromele. Urmează morcovii și nucile. Le punem în castron și amestecăm doar cât să se încorporeze.
Turnăm compoziția în tavile de copt și dăm la cupotor.
Coacem la 170 de grade, timp de 30-40 e minute. Trebuie sa treacă testul socobitorii. Să nu deschideți cupotorul mai repede de 25 de minute pentru că se checul se va lăsa și nu va mai fi pufos.
Chec cu morcovi – o feerie în bucătărie!
Dacă vă plac rețetele mele, mă puteți urmări și pe
Facebook și Instagram: