Azi, de Ziua României, m-am gândit că ar fi interesant să scriu despre câteva curiozități din istoria gastronomiei românești. Sigur că vorbim despre un lung proces istoric ce nu poate fi cuprins într-un singur articol. Nu mi-a propus să vă ofer date istorice complexe și nici să iau fiecare etapă de dezvoltare în discuție. Dar, câteva curiozități cred că v-ar plăcea 🙂
Sursele mele de informare
Fiind de formație profesoară și cercetător științific nu pot începe să scriu despre ceva înainte să mă documentez. Astfel că mi-am procurat câteva surse pe care le voi cita pe parcurs și pe care le puteți vedea la bibliografie. Este necesar să menționez că unele aspecte le-am cules prin viu grai, de la tatăl meu care este istoric și de la prieteni de-ai lui, tot istorici și ei.
Influențele care au dus la gastronomia românească
Bucătăria românească are fel și fel de influențe ale altor popoare care au pășit pe teritoriul nostru. De la daci la romani, până la slavi, turci, greci, rusi, maghiari, austrieci sau alte popoare, toți au contribuit la tezaurul gastronomic românesc. Unele rețete sunt așa de asemănătoare încât nu mai știm exact cine le-a dezvoltat prima dată. De exemplu, sarmalele, pe care toți românii le iubesc și le consideră tradiționale sunt defapt de origine turcă. Cert este că istoricii au descoperit suficiente date care să ne ajute să ne satisfacem puțin curiozitatea.
Așadar, știați că…
- Prima denumire a gastronomiei românești pe care o găsim în reperele istorice este cea de bucătărie neaoșe și este atribuită dacilor.
- Dacii dețineau alimente de calitate și un nivel de trai bun pentru acea perioadă, fapt care i-a determinat să gătească bine. Ei cunoșteau multe tehnici de preparare și conservare a cărnii și legumelor.
- Un lucru interesant este că foloseau foarte mult muștar, ce însoțea toate preparatele din carne.
- Tot dacii făceau și multe brânzeturi, în special afumate.
- Și cerealele erau intens consumate. Cea mai veche formă de consum a acestora a fost sub formă de floricele, mai ales făcute din boabe de grâu. Acestea erau pregătite pe lespezi de piatră încălzite la foc.
- Cerealele fierte au început să se gătească o dată cu apariția vaselor de lut.
- Oamenii timpului găteau așa numita „cașă” adică fiertură de mei ce se servea drept garnitură lângă carnea friptă.
- Tot existența vaselor de lut a făcut posibilă apariția primei rețete de prăjitură, adică coliva, ce provine din cuvântul grec Korruba
- Apariția râșnițelor de piatră ce măcinau cerealele a făcut posibilă dezvoltarea rețetelor de turte, ce se coceau pe lespezi fierbinți. Turtele gătite în fel și chip au dus încet spre primele rețete de pâine.
- Cea de a doua rețetă de prăjitură datează tot din perioada apariției râșnițelor de piatră. Vorbim de rețeta de turtă dulce, ce conținea făină măcinată mare, lapte, ouă, miere, stafide, nuci și alune*
- Termenul de bucătărie ca încăpere a ajuns pe teritoriul dacic prin intermediul romanilor. Până la acel moment dacii găteau doar afară**
- Unul dintre cele mai vechi feluri de mâncare este sloiul. Provine din Evul Mediu și era o mâncare ciobănească preparată în special de ciobanii care practicau transhumanța. Se făcea din carne de ovine fiartă în puțină apă cu condimente. O dată fiartă se așeza în oale de lut (obligatoriu de lut). Peste ea se turna seul ce se topea separat. Carnea pregătită în acest fel se conserva mult timp și putea fi transportată pe distanțe foarte lungi. Se consuma cu mămăligă (informație primita prin viu grai, de la tata)
- Printre condimentele cele mai folosite de către daci era mizila, adică cimbru. Era folosit ca medicament, dar și la gătirea cărnii de porc și oaie, a diferitelor fierturi și la prepararea unor branzeturi**
- Plăcintele „poale-n brâu” provin dinspre romani, ce le-au preluat de la greci și l-au adus și pe teritoriu românesc. La bază erau plăcinte cu carne. Strămoșii noștri le-au transformat în desert festiv, punând în ele brânză dulce și stafide. Le serveau la petreceri și le-au denumit poale-n brâu deoarece la acele petreceri la care erau servite se dansa mult, iar oamenii își strângeau poalele sub centură ca să nu-i deranjeze la dans**
- Zacusca provine de la slavi, unde înseamnă și azi aperitiv. Era numele generic oferite mai multor mâncăruri, dar și unei fierturi de ierburi și ulei. Mai târziu aceasta se transformă într-un amestec de legume fierte în ulei, dar nu legumele pe care le folosim azi la acest preparat. Mult mai târziu, o data cu apariția legumelor americane, zacusca se transformă în ceva asemănător cu ce mâncăm noi azi sub aceasta denumire**
- Tot slavii au contribuit și la dezvoltarea borșului în gastronomia românească. Borșul era o fiertură lichidă de legume. Mai mult de 1000 de ani s-a mâncat borș și abia apoi a apărut ciorba, fel mai elaborat de amestec lichid de legume și carne**
- Primele restaurante deschise pe teritoriu românesc au apărut în 1821, atunci când bucătarii francezi, germani, austrieci și elvețieni au ajuns în Principatele Române*
Iată și câteva cuvinte străvechi folosite în legătură cu mâncarea
bozun – vin special, preparat cu mirodenii
condimă – condiment
dram – unitate de măsură pentru greutate, cca 3 grame
dres, dresuri – mirodenii
frunzișoară – foaie de dafin
ginepro – ienupăr
giulep – sirop
infuzion – infuzie
kennamomo – scorțișoară
lăuruscă – viță de vie sălbatică
licfidă – lichidă
litră – unitate de măsură a lichidelor
ostropiel – sos picant ce se aduăga la friptura de carne
patlageane mohorâte – pătlăgele vinete
pâine frecată – pesmet
plachie – tavă
posmag – pâine felii prăjită
râmător – porc
spănaci – spanac
a da în undă – a da în colocot***
Interesantă transformare au suferit unele dintre aceste cuvinte până în ziua de azi 🙂
Reteta de azi
Azi nu vă dau o rețetă concepută de mine, ci una dintre cele mai vechi din istoria gastronomiei românești. Este vorba despre balmoș. Rețeta de mai jos este adaptată după cea pe care am găsit-o în cartea Istoria gastronomiei românești, scrisă de Mihai Tatulici. Vă las o poză cu ingredientele și rețeta din acestă carte și vă spun și cum am adaptat-o eu. Mi s-a părut și așa greu de digerat, pentru că nu suntem obișnuiți să mâncăm așa gras 🙂 Dar, o data la câțiva ani merge 🙂
Adaptarea rețetei de balmoș
Ingrediente
- 1 litru de jintuială
- 350 gr mălai
- 50 gr brânză burduf (nu am avut caș de oaie)
- 50 gr unt
- 2 linguri de smântână
- sare
Mod de preparare
Punem jintuiala la fiert. Când începe să fiarbă adăugăm sarea și mălaiul în ploaie. Amestecăm continuu și fierbem timp de 15-20 de minute. La final adăugăm brânza, unutul și smântâna și le încorporăm. Servim cald împreună cu cârnați prăjiți și murături. A fost tare bun, dar și tare greu de digerat 🙂
În loc de încheiere
Despre gastronomia românească se pot spune multe. Aici am abordat o foarte mică parte. Sper, însă, ca măcar câteva din informațiile pe care le-am notat aici să fie de noutate pentru voi cei care ați parcurs articolul.
La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!
Dacă vă plac rețetele mele, mă puteți urmări și pe
De asemenea, dacă ți-a plăcut articolul, apreciez dacă-l distribui. Iar dacă o faci anunță-mă și pe mine. Poți folosi @foodfeeria pe Instagram și așa voi afla și eu că te-ai bucurat de o rețetă de a mea.
Sursele de inspirație pentru acest articol
* Almanahul Gospodinei, editat de Revista Steaua, 1982, pp. 7-9
** Mihai Tatulici, Istoria gastronomiei românești, Editura Academiei Române, București, 2018 (paginile folosite 8, 13, 44, 61, 118, 92)
***Ioana Constantinescu, O lume într-o carte de bucate, Editura Fundațeie Culturale Române, București, 1997, pp. 175-178